Mesajul preşedintelui Consiliului Judeţean Sibiu, Ioan Cindrea, cu prilejul Zilei Eroilor Martiri ai Revoluţiei din Decembrie 1989
Mesajul preşedintelui Consiliului Judeţean Sibiu, Ioan Cindrea, cu prilejul Zilei Eroilor Martiri ai Revoluţiei din Decembrie 1989
Se împlinește un sfert de secol de când pe străzile Sibiului s-a cântat pentru prima dată imnul ”Deşteaptă-te române!”. Cu 25 de ani în urmă, în decembrie 1989, sute de sibieni au urmat exemplul timişorenilor şi au ieşit în stradă. Tineri, muncitori, intelectuali, vârstnici au dorit o viaţă mai bună şi, cu preţul vieţii, au luptat pentru libertate. Pentru a putea trece graniţele ţării ca să-și viziteze rudele, să-şi petreacă concediile, să înveţe la universităţi prestigioase din întreaga lume şi chiar să muncească.
Dar lucrul cel mai de preţ a fost câştigarea respectului, a dreptului de liberă exprimare şi a votului democratic.
Pentru ca regimul comunist să ia sfârşit zeci de oameni s-au jertfit pentru libertate. În decembrie 1989 la Sibiu au murit 99 de oameni şi alţi 272 au fost răniţi în urma demonstraţiilor şi a luptelor de stradă. În urma luptelor sângeroase, alături de alte oraşe din ţară, Sibiul a fost numit ”oraş martir”.
Acum, la 25 de ani de la căderea comunismului, e important să ne îndreptăm atenţia spre cei care şi-au dat viaţa pentru ca noi să trăim într-o ţară liberă şi democratică, să le arătăm respectul și recunoștința cuvenite celor rămași în viață și să le cinstim memoria tuturor românilor care s-au jertfit pentru libertatea noastră, a tuturor.
Glorie eroilor martiri ai Revoluţie din decembrie 1989!
Ioan Cindrea
Președintele Consiliului Județean Sibiu

