Instituții județene mai deschise

IMG_0600

Vineri, 13 iulie, Consiliul Județean Sibiu și instituțiile din subordine și-au deschis porțile pentru a veni mai aproape de sibieni și a sărbători “Județul Sibiu în Anul Centenarului”. Tot în scopul unei mai directe legături cu cetățenii, Consiliul Județean Sibiu a lansat și un buletin informativ electronic și invită instituțiile din subordine, dar și primăriile și alte instituții din județ să-și comunice acțiunile și prin intermediul său. Buletinul informativ se transmite prin e-mail și este disponibil și pe cjsb-old.inlucru.online.

 

În dimineața zilei de vineri, Consiliul Județean Sibiu a fost vizitat atât de reprezentanți ai unor insituții precum Direcția Silvică Sibiu, de beneficiarii asociației Diakoniewerk, de studenții Faculțății de Științe Socio-Umane, specializarea Științe Politice, respectiv Relații Internaționale și Studii Europene, din cadrul Universității Lucian Blaga din Sibiu, cât și de simpli cetățeni care au dorit să cunoască mai bine autoritatea județeană și să-i înțeleagă atribuțiile. În sala de ședințe a consiliului a fost proiectat filmul documentar „Județul Sibiu – Poarta de Sud a Transilvaniei”. Proiecții ale acestui film au fost organizate și în centrele sociale din județ – la UAMS Săliște și în centrele de plasament din subordinea DGASPC Sibiu. Și Filarmonica de Stat Sibiu și-a deschis porțile pentru turiștii și sibienii care au dorit să viziteze clădirea și să audieze repetițiile orchestrei.

 

Tot în cursul dimineții, la Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Sibiu, 35 de preșcolari și elevi, însoțiți de părinți, au desenat poveștile Sibiului, așa cum le văd ei. Alături de copii au fost prezenți din partea ISJ Sibiu, doamna inspector Delia Stoicescu și din partea Sindicatului, Învățământului Preuniversitar Sibiu, domnul președinte Teodor Fîrțonea, care au oferit  diplome de participare si premii. Printr-o colaborare între Serviciul Public Salvamont Sibiu și Arka Park, 40 de copii au experimentat exerciții practice de escaladă alături de salvamontiștii sibieni și au aflat despre rolul important al acestora și despre regulile de siguranță în drumețiile montane.

 

La Biblioteca Județeană ASTRA,  a avut loc prezentarea albumului cartografic “Scaunul, Comitatul, Județul SIBIU: 100 de ani de administrație românească în Transilvania. 50 de ani de la reorganizarea administrativ-teritorială a României”. La eveniment a participat și vicepreședinta Consiliului Județean Sibiu Christine Manta-Klemens. Biblioteca a mai găzduit alte două evenimente: “Cinste Eroilor Noștri!“ – vernisajul colecției tematice de carte alcătuită din volume dedicate Primului Război Mondial și studiilor referitoare la Marea Unire de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918 și conferința  “100 de ani de Memorie și istorie locală în colecțiile bibliotecilor publice din județul Sibiu”, cu participarea celor mai reprezentative biblioteci publice din orașele și comunele sibiene. 

 

La Pavilionul Muzeal Multicultural ASTRA din cadrul Muzeului în aer liber din Dumbrava Sibiului, Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu, a întâmpinat invitații evenimentului “Județul Sibiu în Anul Centenarului” vorbind despre importanța unei administrații moderne prietenoase. “La 100 de ani de administrație românească în Transilvania și 50 de ani de la ultima reorganizare teritorial-administrativă, vrem să ne deschidem mai mult, astfel ca sibienii să-și cunoască instituțiile județene și din interior”, a subliniat Daniela Cîmpean. Cei prezenți au putut vizita spațiile expoziționale din cadrul pavilionului, care dau viață patrimoniului cultural și etnografic al județului, iar apoi au participat la vernisajul expoziției “Teracota, mon amour” unde au putut admira cahle și sobe din teracotă pictate manual în motive tradiționale transilvănene de către Teracota Mediaș.

 

La Târgul de Țară au urmat apoi degustări de preparate din toate zonele județului, de la ciorba de zdrențișoare, brodenlaven, bulz, la deserturi “învârtite pe dește” și plăcinta miresii. Degustările au făcut parte din evenimentul ASTRA Multicultural, ce aduce în atenția publicului împletirea de tradiții, inclusiv gastronomice, ale diverselor etnii. Și pentru că bucatele sunt mai bune când le însoțește cântecul și voia bună, elevii Școlii Populare de Arte și Meserii “Ilie Micu” i-au încântat pe cei prezenți cu un program de muzică populară cu specific sibian.

 

De la ora 17.00 la scena de pe lac, a urmat spectacolul oferit de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale “Cindrelul Junii”. Parcurgând un periplu muzical de la tradiția Focului viu și a Sânzienelor, la cântece maramureșene și oltenești,  dar și cântece patriotice, Ansamblul Folcloric Profesionist “Cindrelul -Junii” și invitații lor au creat o atmosferă cu totul specială. La finalul programului bogat al zilei de vineri, Muzeul ASTRA a înregistrat 4342 de vizitatori, printre care mulți sibieni care au avut ocazia să trăiască experiențe noi legate de județul Sibiu.

 

Ziua s-a încheiat la Sala Thalia cu concertul oferit de Filarmonica de Stat Sibiu. Pe lângă programul muzical cu compoziții semnate de Enescu, Ceaikovski sau Dvorak, cei prezenți au aflat și despre istoricul filarmonicii sibiene și al sediului său. Înființată la 1 ianuarie 1949, Filarmonica de Stat Sibiu este una dintre cele mai vechi instituții muzicale profesioniste din România. Începând cu anul 1993, instituția funcționează in subordinea Consiliului Județean Sibiu, iar anul 2019 va marca aniversarea a 70 de ani de existență instituțională.

 

Deschiderea spre sibieni a instituțiilor județene va continua și în anii următori, atât prin evenimente care să promoveze o mai bună cunoaștere a județului, cât și prin îmbunătățiri în activitatea de zi cu zi: angajații  Consiliul Județean Sibiu au primit sarcina de a identifica soluții de digitizare a activității instituției, iar în perioada următoare se intenționează extinderea aplicației Sibiu City App la întregul județ.

Informare pentru solicitanții unui loc de muncă la Consiliul Județean Sibiu

Instituția noastră folosește datele personale conținute în dosarele de angajare pe care le primim pentru a desfășura toate demersurile legale, pentru o poziție în cadrul Consiliului Județean Sibiu în conformitate cu Regulamentul 679/2016 (GDPR) și legislația națională în vigoare, bazându-ne prelucrarea datelor personale pe consimțământul dumneavoastră exprimat implicit odată cu transmiterea dosarului de angajare.

Categoriile de date prelucrate în contextul relației noastre cu dvs. sunt numele, adresa de e-mail, telefonul, adresa, datele personale incluse în CV-uri, detalii despre educație și formare, calificările profesionale, atestate profesionale, precum și alte date personale pe care le-ați putea furniza direct către noi.

În calitate de persoane vizate, GDPR vă oferă o serie de drepturi, inclusiv:

Puteți să vă exercitați aceste drepturi menționate anterior sau să aflați mai multe despre acestea, depunând la noi, în calitate de operator de date, o solicitare scrisă la: Consiliul Județean Sibiu str. General Magheru nr.14 sau prin e-mail la adresa de email: dpo@cjsb-old.inlucru.online.

Atenționare!

Prezenta hartă este în dezvoltare și poate conține neconformități care vor fi remediate/actualizate pe perioada de mentenanță.

Eventualele restricții/permisivități vor fi completate pe măsura integrării bazelor de date spațiale!

PORTAL URBANISM

Powered by WordPress Popup