CJ Sibiu a lansat licitațiile pentru „Dotarea Ambulatoriului Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu”, proiect realizat cu fonduri UE. Contracte de peste 3,6 milioane lei

Consiliul Județean Sibiu a lansat procedurile de achiziție pentru dotarea Ambulatoriului Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, situat pe str. Hermann Oberth.

Prima procedură vizează ”Dotarea cabinetelor medicale” din cadrul ambulatoriului SCJU Sibiu, operatorii economici interesați fiind așteptați să își depună ofertele până în  28 octombrie 2019, inclusiv. Achiziția vizează articole de mobilier, echipamente IT și diverse echipamente (obiecte sanitare, cuiere, licențe, etc). Valoarea estimată a contractului este de 315.401 lei fără TVA.

De asemenea, Consiliul Județean Sibiu a lansat la începutul acestei săptămâni licitația pentru ”Dotarea Ambulatoriului Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu”, termenul limită de depunere a ofertelor fiind 19 noiembrie 2019. Valoarea estimată a contractului se ridică la suma de 3.289.411 lei fără TVA. Având în vedere diversitatea celor 19 echipamente medicale cu care va fi dotat Ambulatoriul, achiziția a fost împărțită în 4 loturi:

  • Radiologie ( echipamente cu cea mai mare pondere din valoarea contractului, respectiv 1,8 milioane lei fără TVA)
  • Cardiologie
  • Ecografie
  • Echipamente medicale diverse

Livrarea acestor echipamente se va face în decurs de 4 luni de la semnarea contractului. Sibienii vor putea astfel beneficia de investigații medicale la un nivel performant începând cu primăvara anului viitor.

Echipamentele medicale care urmează a fi achiziționate sunt:

  • Echipament de radiografie  standard  cu detector  digital – radiologie /ortopedie
  • Aparat osteodensitometru DXA – radiologie
  • Ecograf mobil doppler color – cardiologie
  • Ecograf cu elastograf – radiologie
  • Defibrilator – cardiologie
  • Masă chirurgicală multifuncțională – chirurgie generală
  • Dermatoscop – dermatologie
  • Endoscop – ORL
  • Endoscop flexibil – ORL
  • Autokeratorefactometru – oftalmologie
  • Optotip LCD – medicina muncii
  • Ecograf doppler color – endocrinologie
  • Ecograf multidisciplinar – gastroenterologie
  • Colposcop – ginecologie
  • Aparat EKG – cardiologie
  • Holter ECG cu 12 derivații – cardiologie
  • Lampă scialitică – examinare chirurgie
  • Ecograf – urologie
  • Ecograf dedicat examinărilor musculoscheletale – reabilitare medicală

Dotarea Ambulatoriului Spitalului Județean Sibiu cu echipamente medicale și mobilier se realizează cu finanțare europeană atrasă de Consiliul Județean Sibiu în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020.

Valoarea totală a proiectului este de 4.319.525,07 lei inclusiv TVA, din care:

  • valoarea cheltuielilor eligibile – 4.307.706,61 lei
  • valoarea cheltuielilor neeligibile – 14.133,01 lei

Pe lângă cheltuielile neeligibile, UAT județul Sibiu trebuie să asigure o contribuție proprie totală de 2% din valoarea totală eligibilă a proiectului, respectiv suma de 86.107,85  lei.

Totodată, UAT Județul Sibiu va asigura și sumele necesare pentru cheltuielile de mentenanță și întreținere pe întreaga durată de valabilitate a contractului de finanțare.

 

Informare pentru solicitanții unui loc de muncă la Consiliul Județean Sibiu

Instituția noastră folosește datele personale conținute în dosarele de angajare pe care le primim pentru a desfășura toate demersurile legale, pentru o poziție în cadrul Consiliului Județean Sibiu în conformitate cu Regulamentul 679/2016 (GDPR) și legislația națională în vigoare, bazându-ne prelucrarea datelor personale pe consimțământul dumneavoastră exprimat implicit odată cu transmiterea dosarului de angajare.

Categoriile de date prelucrate în contextul relației noastre cu dvs. sunt numele, adresa de e-mail, telefonul, adresa, datele personale incluse în CV-uri, detalii despre educație și formare, calificările profesionale, atestate profesionale, precum și alte date personale pe care le-ați putea furniza direct către noi.

În calitate de persoane vizate, GDPR vă oferă o serie de drepturi, inclusiv:

Puteți să vă exercitați aceste drepturi menționate anterior sau să aflați mai multe despre acestea, depunând la noi, în calitate de operator de date, o solicitare scrisă la: Consiliul Județean Sibiu str. General Magheru nr.14 sau prin e-mail la adresa de email: dpo@cjsb-old.inlucru.online.

Atenționare!

Prezenta hartă este în dezvoltare și poate conține neconformități care vor fi remediate/actualizate pe perioada de mentenanță.

Eventualele restricții/permisivități vor fi completate pe măsura integrării bazelor de date spațiale!

PORTAL URBANISM

Powered by WordPress Popup