Eu ,tu, împreună suntem o echipă!

Eu ,tu, împreună suntem o echipă!

Elevii Centrului  Școlar de Educație Incluzivă Turnu Roșu au făcut  o mare bucurie în preajma  Crăciunului, vârstnicilor de la „Casa Seniorilor” Talmaciu .

În general, copiii au ocazia să interacționeze cu vârstnicii doar în cadrul familiei.

Atât generațiile tinere, cât și cele vârstnice pot avea multe de câștigat din interacțiuni frecvente, iar “A-ți învăța copiii să facă binele înseamnă a le lăsa moștenirea cea mai prețioasă” (Mantegazza).Acesta este îndemnul care a stat la baza organizării activitații noastre.

În data de 13 decembrie 2017,  elevii Centrului Școlar de Educație Incluzivă Turnu- Roşu, din clasele a VI-a B, a IX-a / a X-a (gimnaziu-dizabilități asociate), însoțiți de păriniți și cinci cadre didactice,  au cântat colinde, au recitat poezii, au oferit felicitări și decorațiuni confecționate de ei, au împărțit pachete cu dulciuri și fructe beneficiarilor Casei Seniorilor din Tălmaciu.

În urma activității, atât elevii cât și seniorii au fost foarte încântați și mulțumiți, despărțindu-se cu emoție .

 „Să mai veniți pe la noi!” au fost cuvintele rostite de beneficiarii centrului la despărțire și cu siguranță copiii o vor face, cu mare drag și altă dată.

Această activitate face parte din proiectul „Alături de mine, împreună cu mine”, proiect derulat pe parcursul anului școlar 2017-2018 și  conceput cu scopul de a  promova înţelegerea şi acceptarea reciprocă între oamenii aflați la vârsta senectuții  şi tânăra generaţie.

Informare pentru solicitanții unui loc de muncă la Consiliul Județean Sibiu

Instituția noastră folosește datele personale conținute în dosarele de angajare pe care le primim pentru a desfășura toate demersurile legale, pentru o poziție în cadrul Consiliului Județean Sibiu în conformitate cu Regulamentul 679/2016 (GDPR) și legislația națională în vigoare, bazându-ne prelucrarea datelor personale pe consimțământul dumneavoastră exprimat implicit odată cu transmiterea dosarului de angajare.

Categoriile de date prelucrate în contextul relației noastre cu dvs. sunt numele, adresa de e-mail, telefonul, adresa, datele personale incluse în CV-uri, detalii despre educație și formare, calificările profesionale, atestate profesionale, precum și alte date personale pe care le-ați putea furniza direct către noi.

În calitate de persoane vizate, GDPR vă oferă o serie de drepturi, inclusiv:

Puteți să vă exercitați aceste drepturi menționate anterior sau să aflați mai multe despre acestea, depunând la noi, în calitate de operator de date, o solicitare scrisă la: Consiliul Județean Sibiu str. General Magheru nr.14 sau prin e-mail la adresa de email: dpo@cjsb-old.inlucru.online.

Atenționare!

Prezenta hartă este în dezvoltare și poate conține neconformități care vor fi remediate/actualizate pe perioada de mentenanță.

Eventualele restricții/permisivități vor fi completate pe măsura integrării bazelor de date spațiale!

PORTAL URBANISM

Powered by WordPress Popup